Parcă aveam un gram de compasiune pentru aceşti jandarmi, doar cu numele schimbat, rămaşi miliţieni cu apucături similare celor ale animalelor cu lămpaşe ce au fost aplaudate în ’90. Ziceam că-i greu să fii la mijloc, să împaci şi capra şi varza şi că doar îşi fac meseria, cu riscurile de riguoare.

Dramatica poveste a miliţianului căruia i-a fost spart bostanul, poveste ce l-a impresionat şi pe prim-slugarnicul ţării, aproape că m-a impresionat şi pe mine. Până ce am văzut cum îşi fac “datoria” aceşti apărători ai dreptului constiuţional al cetăţeanului de a circula pe Bd. Magheru, că parcă ăsta era mărul discordiei.

Ce am văzut? După ce nişte “huligani”, cu “origine” şi scopuri discutabile, au atacat forţele de ordine, acestea au avut motiv să intervină în forţă. Ceea ce au şi făcut. Şi pe cine au dat cu bulanele, pe “huligani” ? Nicidecum. Au bătut pe câte un “rătăcit” ce li s-a nimerit în cale, care îi întreba “de ce să plec”, au snopit în bătaie un bătrân de 68 ani, au ameninţat oamenii care îi filmau, au urcat în dube studenţi, părinţi cu copiii în braţe, au secţionat piciorul unui om trăgând cu armele din dotare de la distanţă foarte mică.
Nici o legătură cu “huliganii”.

Dacă aţi văzut cum îi atârna omului respectiv piciorul, probabil o să ziceţi şi voi că “o piatră-n cap e prea puţin”.