Suntem proşti sau nu mai suntem?

“Suntem”.

Într-un stil tipic românesc, au apărut peste noapte noi pseudo-vedete. E foarte trist cât de repede ne infectează ecranele vânătorii de rating.

Am scăpat de juliturile perversei de pe târgu ocna şi ne-am pricopsit cu altceva.
“Nu ştiu”, “Sau”, “Ori”. Astea sunt mai nou “citatele” preferate ce se aud la fiecare colţ de stradă. Nu, nu sunt ale marilor filosofi ai lumii, ci ale unor lachei care se cred mari actori preluând greşeala unui amărât muritor de rând căruia îi cam lipseşte doxa.
Aveau un gram de amuzament la început. Apoi s-au gândit ei să facă mai multe scenete.
Aceleaşi replici, acelaşi personaj rahitic acompaniat de un schizofrenic, alt decor.
Şi ăştia au devenit idolii românilor. Asta nu pentru mult timp, căci în curând o să fie descoperite şi promovate alte non-valori care vor “înfrunta” celebritatea datorită gloatei animalizate ce stă în faţa unui ecran infect.

Pentru cei a căror râs nu este stârnit de “actori” semidocţi ci de adevăraţii comici:

Share:

Despre Facebook II

Am rămas dator cu un post în care să scriu ce îmi place.

“Causes”. Aplicaţia.
Că de aia mi-am şi făcut cont pe Facebook, ca să pot să mă alătur cauzei “Let’s do it, Romania!”. Părea o chestie interesantă, unde se strâng oamenii ce “luptă” pentru aceeaşi cauză. Mai nou, “causes” se transformă într-un fel de petiţiionline, toate inepţiile devenind o adevărată cauză pe facebook. Evident că lumea se alătură cauzelor, doar nu e greu să dea un click şi să devină mari “luptători”.

Cum e cam târziu, nu o să îmi bat prea mult capul să scriu ce-mi place la o chestie (a se citi “facebook”) care începe să-mi displacă, motivele le-am scris aici. La alea se mai adaugă şi noua pagină de profil. Mai lipsesc steluţe şi alte chestii sclipitoare şi peisajul e complet.

Şi totuşi, îmi place că am găsit oameni pe care nu-i mai văzusem de mult. Am văzut cu ce se ocupă, ce le place, etc. Am găsit şi unele pagini interesante, pe care sunt postate informaţii tot timpul.

Şi cam atât, cred, despre măreaţa invenţie care a intrat în viaţa de zi cu zi a câtorva milioane de internauţi (cam 5-600).

Share:

Lecturi Urbane: De ce !?

Chiar aşa, ce ne veni nouă să citim în public? Nu putem citi acasă? Să facem lecturi “intime” ?! Am văzut că unii au dilema asta …
Iar eu îi întreb: Ce vă veni vouă să puneţi o întrebare de asta “inteligenţă”? În timp ce în alte ţări cititul în public este ceva cât se poate de normal, lumea citind în tramvai, autobuz, metrou, parcuri, cafenele şi pe unde mai are omul de pierdut vremea, la noi cititul în public este un “eveniment” de genul Lecturi Urbane. La noi “normalitatea” are alte dimensiuni, cam aşa.

Bun. Dar ce vrem noi de citit în public? Vrem să arătăm că suntem superiori? Că avem cărţi? Că ştim citi? Că nu ne dor ochii? Multe întrebări, acelaşi răspuns: NU!
Nu acesta este scopul nostru. În orăşelul nostru` mic nu prea pierzi mult timp în mijloacele de transport, nu prea apuci să citeşti. Unul dintre scopuri, în opinia mea, este să facem din lectura în public un lucru normal, dar nu ceea ce înseamnă “normal” în opinia mâncătorilor de “salam” şi 0TV.

Te duci dimineaţa într-o cafenea să-ţi bei cafeaua şi să nu stai să admiri pereţii, citeşti o carte sau când aştepţi pe cineva la o întâlnire, dacă ajungi mai repede, citeşti până apare invitatul. Astea-s SF-uri, dar nu pentru mult timp ! Eşti un ciudat, un tocilar dacă faci aşa ceva şi sigur o să devi ţinta glumelor de prost gust ale celor ce se identifică cu guţă.

Cam asta aş vrea eu să schimbe Lecturile Urbane. Să pot citi orice, oriunde, oricând. Îmi pasă mai puţin dacă cineva se apucă de citit în urma campaniei. Eu dau un exemplu, nu vreau să conving pe nimeni. Organizăm, împărţim cărţi, invităm lumea să citească. Cine vrea bine, ci nu, să rămână cufundat în continuare în beznă.

Share:

Despre facebook

Eşti nime-n drum dacă n-ai facebook.
Găseşti de la prunci ce ar trebui să se zbenguie în jurul blocului şi să bată mingea, până la oameni în toată firea. Da mai găseşti şi animale ce au profil, firme şi alte profile inepte.
Şi mai bizar e că profilele alea au “prieteni”. Oameni.

Ce nu-mi place mie ?
Prietenia excesivă.

Adică sunt unii care au în lista de prieteni mii de nume, nume de oameni, animale, firme … Nu ştiu, ar trebui să-i invidiez că le merge aşa bine pe plan social sau să-i compătimesc că nu au altceva de făcut decât să dea “add as friend” la tot ce mişcă pe “pereţi”?

“Poza de facebook”.

Brusc, subit şi dintr-o dată nu a mai pomenit nimeni de haifaiv, cam cum s-a întâmplat şi cu gripa porcină. Odată cu trecerea în umbră a site-ului amintit, au migrat spre facebook posesorii de identităţi din acel spaţiu virtual. Printre ei se află şi masele de utilizatori caracterizaţi printr-o formă de îndobitocire cu răspândire în format .mp3, care cică ar fi muzică. N-au venit pe facebook cu mâna goală ci au adus şi noţiunea de “poză de hi5″, puţin cizelată ca să se potrivească cu cazul de faţă, dar în esenţă aceeaşi. Şi aşa apare “poza de facebook”.

Cam ce e poza asta pentru mine? Click-uind de pe perete pe perete, de la un prieten la altul, am întâlnit şi poze de astea.

La fete. Se echipează special pentru această activitate, eventual îşi cheamă cea mai bună prietenă pentru a le ajuta în procesul de creare. În cel mai bun caz au făcut curăţenie înainte, dar sunt destule specimene care-şi fac poză cu dezordinea din jur. Se fâţâie prin casă, pe după perdele, pe după flori, pe canapeaua cea nouă, etc. Unele ştiu că un “strop” de exhibiţionism aduce like-uri şi commenturi din partea masculilor ce salivează în faţa monitorului. Odată regizat cadrul, zbang şi poza apare! A ieşit un pic defocalizată, dar ăsta e un detaliu insignifiant.

La băieţi. Cea mai importantă e freza. Musai să fie “creastă”. Un loc secund e ocupat de tricoul roz*, iar apoi ochelari de soare (deşi poza e făcută în casă), să nu fie orbiţi de propria prostie.

*Ăştia-s ăia mai nefericiţi de nu au avut bani de mers la sală, să aibe ce etala. Totuşi, pentru unii ăsta nu e un impediment. Aşa că dă-i cu poza la bustu gol.

Un caz universal valabil: ăia de nu au “fotograf”, dar nu au nici un trepied, un birou să sprijine aparatu, dar măcar au o oglindă. Şi au rezolvat problema. Ăia de-şi fac poza cu bliţu sunt cei mai tari. Se îndreaptă spre limita penibilului.

Sunt şi poze cu adevărat frumoase pe facebook, dar suntem la “ce nu-mi place”.

Mai sunt şi alte chestii care nu-mi plac, dar sunt nimica toată pe lângă “Prietenia excesivă” şi “Poza de facebook”. De exemplu: ăia de stau şi se joacă toată ziua, dar îmi trimit şi mie prostii de alea, sau ăia ce abuzează de aplicaţii de genu “phrases”.

Despre ce-mi place mie şi ce caut eu acolo având în vedere că sunt atâtea lucruri care îmi provoacă indigestie, o să scriu altă dată, pe ziua de azi e destul. :) )

Share:

Lecturi Urbane Baia Mare – Prima Editie

11 decembrie 2010, Baia Mare

Poze

Se scrie un nou capitol Lecturi Urbane, o poveste inspirată de cărţi, începută în Bucureşti şi scrisă mai departe de peste 25 de oraşe. Băimărenii au scuturat şi ei praful de pe cărţi, au citit, au invitat vizitatorii Gold Plaza să citească şi au împărţit cărţi. Au dat viaţă personajelor din cărţile a căror coperţi au fost deschise astăzi.
Aproximativ 100 de cărţi şi-ai găsit câte un posibil cititor. Un început destul de bun, dar un pic cam timid. Oamenii au privit cu reticenţă cărţile înşirate pe podiumul de la parterul mall-ului. Am fost şi noi timizi, cei care citeam sau împărţeam, fiind la prima ediţie şi arătând ca nişte “ciudaţi”. Dar ne-am dat “greaţa”. Am împărţit cărţi, am mers şi prin restul mall-ului cu cărţile în mână încercând să le găsim un prieten.

Au venit oameni la standul improvizat, s-au uitat, li s-a explicat care-i treaba, au luat cărţi. Erau surprinşi când aflau că sunt gratis. Asta a fost partea simplă şi frumoasă, a fost “autohrănirea” (spirituală). Partea cealaltă, un pic descurajantă, a fost opritul trecătorilor şi încercarea de a le da o carte. Unii au luat. Mulţi au refuzat. Unii nu aveau timp, alţii recunoşteau că nu sunt cu cărţile. Ce m-a şocat cel mai mult a fost următoarea întrebare ce mi s-a adresat încercând să “plasez” o carte: “Şi ce să fac cu cartea?!” Am rămas mască …
Colac peste pupăză, cărţile fiind înşirate lângă brăduţul şi moşul din mall, a venit un tată cu plodul din dotare să-i facă poză lângă brad. Cu siguranţă nici unul dintre ei nu sunt familiarizaţi cu cărţile. Puştiul stătea “călare” cu piciorul pe o carte, zâmbind la aparatul lui tacsu. Apropo de copii, erau cei mai încântaţi de ideea de a primi o carte “cadou”. Un tată model, i-a spus fiului său să pună cartea la loc că are destule acasă…

Ţinând cont că evenimentul a fost anunţat miercuri, iar azi s-a desfăşurat, eu zic că a fost bine. Următoarea ediţie ce va avea loc în 28 ianuarie, o să fie mai bine organizată, cărţi mai multe şi sperăm o participare mai numeroasă.

P.S Mall-ul nu e cel mai “cult” loc din oraş, dar e locul cu cea mai mare densitate de oameni. Până dă căldura, să ne putem desfăşura în parcuri, poate se transformă locaţia în “mall-ul cultural” (că şi aşa nu este nicio galerie Diverta în mall).

Share: