Albumul clasei

Vine sfârşitul clasei a 12-a, îţi faci album foto să-ţi rămână o amintire a celor cu care te-ai distrat, te-ai certat, ai copiat, ai fugit de la ore timp de 4 ani. Şi lumea îţi scrie lucruri drăguţe şi-ţi doreşte tot binele din lume. Şi zic eu, că e bine.

Da problema mea e cu pozele. Că eşti din Văleni sau din nu ştiu ce oraş cu numeroase studiouri foto, toate pozele sunt la fel. Diferă personajele doar.
Poze făcute într-un studio, pe un scaun, un fotoliu de ăla rotund, un pat şi un ventilator.
Pus un background, care nu diferă prea mult de la un studio la altu, cel puţin ca idee şi scos coşurile în photoshop -> se cheamă că ai album foto.

Ca o paranteză, dacă îţi faci poze de astea în studio (se presupune că sunt poze meseriaşe) musai să le pui şi pe facebook.

Tocmai ieri am văzut nişte poze făcute de un aşa-zis fotograf, într-un studio foto. Erau jalnice. Umbre pe fundal, vârfu de la papuc tăiat şi colac peste pupăză, ventilatorul pus în faţă. Arătau bietele fete de zici că le-a conectat la priză.
Şi dai 150+ lei pe aşa ceva.

Sincer, n-aş vrea un album de ăsta !

Share:

La multi ani, Cizmare!

De precizat de la început, pentru cei care se întreabă “Băă da tu unde ai fost la Revoluţie!?”. Nicăieri. La revedere.

Ar fi fost, dacă nu erau răzvrătiţii ăia în ’89. 41% din români l-ar vota pe Ceauşescu (alt exemplu de ce nu ar trebui să aibe toţi drept de vot) aşa zic sondajele. Cel mai bun cadou pentru tovarăş, probabil exaltează de bucurie.

Şi normal, românul face ce ştie mai bine, se lamentează.

Un răpciugos (ăla de-şi face nevoile în timpul emisiunii, nefiind mare diferenţă între ce scoate prin dos şi ce scoate pe gură) le explică “celor ce au murit la Revoluţie de ce românii l-ar vota pe Ceauşescu”. Şi normal. E vina lor, a derbedeilor (care apropo, se numesc Eroii Revoluţiei – economie pe banda de titlu). Ei sunt de vină, nu incompetenţii pentru a căror libertate şi-au dat viaţa. Comuniştii i-au trecut prin sită pe intelectuali şi a rămas prostimea, în mare parte. Ăstora le-au trebuit 3 mandate să vadă că Iliescu nu e bun, încă două să constate că marinaru e jalnic. Tot ei, organizează “proteste” unde dansează, plătesc cu mărunţiş (de parcă ăia nu tot bani sunt) şi aşa mai departe … Ăştia sunt/devin nostalgici şi nu vreau să zic că neaparat nostalgic = prost, nu.
Dar eu nu înţeleg de ce vă e dor? De raţiile la mâncare, de “earth hour” în fiecare seară (economia de curent), de cozi, de turnătorii Securităţii?
Aaaa, sigur, toată lumea avea un loc de muncă, avea bani şi o casă. Era bine. Da sunt sigur că “nostalgicii” ăştia n-au lucrat nici la construirea Transfăgărăşanului, nici la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Viaţa o înţelegi privind înapoi şi o trăieşti privind în faţă. Nostalgicii ăştia stau prost cu direcţia …

Share:

Despre vise

Visăm. Fiecare visează şi asta nu cred că e un lucru rău. Cât timp visezi, mai există speranţă, deci se poate întâmpla orice.

Pe lista cu vise sunt multe chestii … materiale. Dar ăl suprem vis e libertatea. Nu libertatea aia câştigată cică la Revoluţie, sau aia după care tânjesc puşcăriaşii. Nu, ci libertatea călătorului pe două roţi.

Sunt atâtea locuri frumoase de văzut, nici nu ştiu unde aş prefera să mă duc pentru prima dată. Să fie în Dolomiţi, să fie până în Borşa la Cascada Cailor. Nu prea contează. Vreau doar să mă urc pe bicicletă, să nu am un program fix, să nu am un traseu fix, să nu mă grăbesc nicăieri. Să mă bucur de fiecare kilometru ce trece. Aş vrea să pornesc de acasă şi să nu ştiu exact peste câtă vreme mă întorc. Dacă sunt aproape de un loc interesant de văzut, să mă abat de la traseu fără nici o grijă că la ora x trebuie să fiu în cutare loc. Să privesc răsăritul din cort, pe malul unui lac, iar apusul să-l văd de pe creasta unui munte. Să mă întâlnesc cu alţi oameni care trăiesc această libertate, să le ascult poveştile, să le spun povestea mea.

Şi de visul ăsta nu scapi. Nu e ca un coşmar de care scapi dimineaţa când te trezeşti. E un vis alimentat continuu de pozele pe care le văd la alţii, de poveştile lor şi devine tot mai apăsător. Nu cred că are vindecare, că te poţi opri după prima călătorie pe două roţi şi să-l bifezi ca vis împlinit. O să urmeze altele şi altele …

Dacă tot v-am spus de visele mele, deşi sunt sigur că nu vă interesează, le aveţi şi voi pe ale voastre, vă aduc aminte şi că azi e 24 ianuarie.

Share:

De ce să ne tratăm în România?

N-avem nici un motiv, singurul impediment fiind partea financiară.

Altfel, de ce ai alege un spital infect; nişte medici îngrijoraţi de grosimea “plicului”, nu de starea pacientului; un sistem sanitar intrat în comă ?
Nu alegi, dacă ai de ales. Aşa fac tot mai mulţi români, de la primul marinar al statului până la oameni simpli încercaţi de boli. Şi se duc în Viena, că au ăia un spital ultra-modern, cu personal calificat şi zâmbăreţ, nu ca ai noştri, sictiriţi de gloata ce stă în faţa cabinetului de parcă nu au ce face acasă. Am auzit că plătesc cam 900 euro/zi în medie, trebuie să facă şi austriecii un ban. Şi nedumerirea mea apare în punctul ăsta.

De ce nu putem avea şi noi un spital modern? Doctori calificaţi avem, deşi sunt destule cazuri de: nu ai nimic, du-te acasă, dimineaţa mort sau operat la mână şi murit. Să te coste şi la spitalul nostru 900euro/zi, dar să ţi se ofere servicii pe măsură.
O fi mult? Nu cred. Dacă aduni taxele plătite şi mai pui la socoteală şi “atenţiile” strecurate tuturor, de la infirmier, anestezist până la doctoru specialist, cam tot acolo ajungi cu costurile. Să câştige medicii români banii ăia, să meargă bani din taxe la Statul Român …

Share:

Ţigănia de la miezul nopţii

Cea mai lungă noapte din an, cică.
Unii ori nu ştiu când se trag artificiile, ori nu le merg bine ceasurile ori pur şi simplu sunt proşti şi aşa vor fi şi în noul an.

Au început, de mai bine de 5 minute (5 minute înainte de miezul nopţii). Şi o să o mai ţină aşa până li se termină dotările cu care sunt dotaţi, adică materialele pirotehnice. Au ieşit ţiganii de vis-a-vis şi au plantat(că parcă e voie să deţină şi să folosească oricine aşa ceva) o “cutie” de aia în mijlocu drumului şi au început să ţâşnească artificii. Wooow, toţi gură cască erau lipiţi de geamuri. Alt bloc, alţi discriminaţi, acelaşi spectacol ieftin.
Se mai văd ceva artificii şi peste blocuri, spre centru oraşului. Sărbătorim cu fast.
Nu o să mă aştept la focuri de artificii ca la Sydney, dar măcar ceva care merită privit puteau organiza şi ăştia de la primărie.

Şi vă urmez repede un la mulţi ani să termin cu articolul înainte să termine de pocnit ţiganii.

P.S Tot e mai bine decât acu 2,3 ani când erau mai multe petarde decât artificii, de parcă venea Apocalipsa nu Anul Nou.

Share: