Lecturi Urbane Baia Mare – Prima Editie

11 decembrie 2010, Baia Mare

Poze

Se scrie un nou capitol Lecturi Urbane, o poveste inspirată de cărţi, începută în Bucureşti şi scrisă mai departe de peste 25 de oraşe. Băimărenii au scuturat şi ei praful de pe cărţi, au citit, au invitat vizitatorii Gold Plaza să citească şi au împărţit cărţi. Au dat viaţă personajelor din cărţile a căror coperţi au fost deschise astăzi.
Aproximativ 100 de cărţi şi-ai găsit câte un posibil cititor. Un început destul de bun, dar un pic cam timid. Oamenii au privit cu reticenţă cărţile înşirate pe podiumul de la parterul mall-ului. Am fost şi noi timizi, cei care citeam sau împărţeam, fiind la prima ediţie şi arătând ca nişte “ciudaţi”. Dar ne-am dat “greaţa”. Am împărţit cărţi, am mers şi prin restul mall-ului cu cărţile în mână încercând să le găsim un prieten.

Au venit oameni la standul improvizat, s-au uitat, li s-a explicat care-i treaba, au luat cărţi. Erau surprinşi când aflau că sunt gratis. Asta a fost partea simplă şi frumoasă, a fost “autohrănirea” (spirituală). Partea cealaltă, un pic descurajantă, a fost opritul trecătorilor şi încercarea de a le da o carte. Unii au luat. Mulţi au refuzat. Unii nu aveau timp, alţii recunoşteau că nu sunt cu cărţile. Ce m-a şocat cel mai mult a fost următoarea întrebare ce mi s-a adresat încercând să “plasez” o carte: “Şi ce să fac cu cartea?!” Am rămas mască …
Colac peste pupăză, cărţile fiind înşirate lângă brăduţul şi moşul din mall, a venit un tată cu plodul din dotare să-i facă poză lângă brad. Cu siguranţă nici unul dintre ei nu sunt familiarizaţi cu cărţile. Puştiul stătea “călare” cu piciorul pe o carte, zâmbind la aparatul lui tacsu. Apropo de copii, erau cei mai încântaţi de ideea de a primi o carte “cadou”. Un tată model, i-a spus fiului său să pună cartea la loc că are destule acasă…

Ţinând cont că evenimentul a fost anunţat miercuri, iar azi s-a desfăşurat, eu zic că a fost bine. Următoarea ediţie ce va avea loc în 28 ianuarie, o să fie mai bine organizată, cărţi mai multe şi sperăm o participare mai numeroasă.

P.S Mall-ul nu e cel mai “cult” loc din oraş, dar e locul cu cea mai mare densitate de oameni. Până dă căldura, să ne putem desfăşura în parcuri, poate se transformă locaţia în “mall-ul cultural” (că şi aşa nu este nicio galerie Diverta în mall).

We did it !

A venit ziua cea mare, ziua în care mulţi nu credeau că o să se întâmple ceva. 25 septembrie 2010 (e de ţinut minte această zi !)

24, seara. Pe site-ul www.letsdoitromania.ro apăreau înscrişi doar 73000 de voluntari. Puţini pe lângă necesarul de 200 000. Cei mai necredincioşi decât Toma, care ziceau că aşa ceva nu se poate la noi, păreau să câştige.

Sâmbătă dimineaţa. Merinde, apă şi la Casa Tineretului, la ora 8:20 eram prezent.

Am aşteptat şi după ceilalţi membri ai echipei: Anca, Gherda, Cosmin, Adrian, Cosmin (liderul). Ne-am dus la înscrieri, să ne luăm sacii, mănuşile, tricourile. Nu mai contează că organizarea a cam scârţâit, era şi normal când în tot judeţul te aştepţi abia la 4000 de voluntari, iar în ziua cea mare numai în Baia Mare se prezintă 3000. Tot ce contează e că am dus la final ceea ce am început! Felicitări organizatorilor locali, sunt sigur că nu le-a fost uşor.

Aşadar, eram 6. Mai aveam 2 locuri, deşi maşina avea doar 5 locuri.

Pe la ora 10, 10 jumate am fost pe “câmpul de luptă”, Valea Chiuzbaia.

Am urcat spre intrarea în Chiuzbaia, o singură echipă de 2 membri era deja la lucru, îşi făcuse încălzirea (povestea lor aici). Harnici oameni, i-am salutat, ne-au salutat, lucru ce s-a repetat cu fiecare echipă întâlnită. Parcă era o atmosferă de sărbătoare.
Ne-am oprit chiar la intrarea în sat, pe dreapta. Ne-am tras mănuşile şi am pornit la treabă.

Am descoperit o adevărată “mină” în vale. 3 “cutii” de fier, pline cu gunoaie. Am scos cât de mult s-a putut. Am trecut mai departe, am coborât în vale şi am început să arunc pe mal gunoiul găsit, iar Cosmin şi Adrian îl puneau în saci, altfel nu prea era cum!
Gunoiul era diversificat, iar educaţii noştrii concetăţeni au căutat tufa cea mai mare, mai spinoasă sau pietrele cele mai mari din apă ca să-şi arunce “cei 7 ani de acasă”. Atât urme ale trecerii amatorilor de grătare pe acolo, cât şi dovada că pentru săteni valea = groapa de gunoi. Am găsit de la pungi de chyps-uri şi pampers, la bucăţi de acoperiş şi rame de geam. Nu am terminat de “evacuat” bucăţile de acoperiş că s-a făcut strigarea la masă!
Când am ieşit din vale, am constat cu uimire că lângă noi se instalase un cuplu de pensionari, la iarbă verde. Evident erau de acord că oamenii nu ar trebui să arunce gunoiul pe unde trec, la fel cum erau de acord că ar trebui să fie amendaţi dacă fac asta. De asemenea, toţi din sat cu care te întâlneai şi aflau că eşti “la curăţenie pe vale”, aveau aceeaşi părere!

Am mâncat, am stat, am stat, am stat … :D Între timp a apărut învăţătoarea din sat cu un grup de puşti. Ne-a mai dat şi nouă nişte saci. Au fost şi puştii destul de harnici. În sfârşit, când să ne punem iar la lucru, avem o problemă. Nu mai aveam mănuşi, sau cel puţin nu mai aveam mănuşi “întregi”. S-au rupt aşa că ceilalţi au dat o fugă până-n Baia Sprie să facă aprovizionarea. La întoarcere au adus şi ştiri: marginea drumului e plină de saci şi este un grup de aproximativ 130 de elevi de la Bariţiu. Treaba merge, ne-am pus şi noi iar pe muncă.

Trebuie să menţionez o constatare. I-am cam încurcat rău pe amatorii de grătare. Veneau, se uitau, ne vedeau pe acolo, vedeau sacii lângă drum şi plecau mai departe. Pe toată valea am fost mai mulţi voluntari decât petrecăreţi! Totuşi, e bine că au fost şi de ăştia, poate au văzut şi au învăţat ceva.
Cât despre cei ce s-au aşezat lângă noi, făceau greva foamei, sau cel puţin aşa mi s-a părut pentru că nu aprindeau focul. Probabil aşteptau să plecăm noi.

Am terminat treaba. Am mâncat, am stat la poveşti, am numărat recolta. 20 de saci şi vreo 4,5 saci aduşi de copiii din localitate. Se putea şi mai bine, dar uşor n-a fost !
Pe la ora 14 am plecat. Pe vale peisajul era complet. La marginea drumului mormane de saci, iar pe fundal amatorii de grătare care s-au instalat de-a binelea. Voluntarii deja-şi făcuseră treaba, s-au retras în anonimat, nedorind aprecieri, faimă, laude, deoarece sunt sigur că ceea ce au făcut, au făcut-o pentru că-şi iubesc ţara, iubesc natura şi vor o schimbare. Cel puţin noi ne-am simţit bine, am rămas cu un sentiment plăcut, întărit de ştirile auzite la TV: peste 150 000 de voluntari au participat azi …. We did it !

Mai puţin de o lună până la ziua “Z”

25 septembrie, aceasta este ziua z, zi în care toată România va porni ofensiva împotriva gunoaielor, dar şi lupta pentru bunul simţ. Judeţul nostru nu a fost fruntaş la acţiunile de până acum (cartarea), dar s-a făcut remarcat prin alte lucruri pe care celelalte judeţe nu le-au făcut.
Aşa se face că în Baia Mare a apărut primul Centru de Informare cu sediul în Casa Tineretului, programul fiind între orele 10-19, zilnic. Dacă aţi trecut prin zonă sigur aţi văzut un banner al campaniei Let’s Do It, Romania!
ce atârnă pe faţada clădirii. Cât despre acest banner, s-a înfiinţat un grup pe facebook care promite “înmânarea” unui “certificat de existenţă” în schimbul unei poze în care apari tu şi bannerul de la Casa Tineretului.

Tot băimărenii noştri harnici s-au dus zilele astea şi au spălat o grămadă de saci ca să aibe voluntarii unde “îngropa” gunoaiele pe data de 25 septembrie.

Saci întinşi la uscat

Iar lista nu se opreşte aici. După ce a apărut spotul publicitar oficial, ai noştri au demonstrat încă o dată de ce sunt în stare, filmând un spot la Balta Neagră (Cheile Lăpuşului, lângă localitatea Remecioara).

Dacă încă nu sunteţi hotărâţi sau nu credeţi în reuşita proiectului, vă propun să vizualizaţi acest album cu câteva locuri superbe din România.
Ei bine, toată România este superbă, doar că are nevoie de oameni care să-i ofere respect şi care să o scape de mormanele de gunoaie care-i umbresc frumuseţea!

Pădure, pădure

Pe principiu mai bine mai târziu decât niciodată, o să vă povestesc cum a decurs chestia de sâmbătă.

La ora 9:00 am trecut pe la bunici să iau şi eu un hârleţ/cazma ca să am cu ce săpa după petrol, iar 10 minute mai târziu a venit Cosmin şi m-a luat cu maşina. Dacă aţi trecut la ora aia pe V. Alecsandri, sigur eram singurul cu hârleţu la plimbare. :)

Trecem pe la piaţă şi apoi plecăm la Ocolul Silvic din Cavnic să luăm puieţii. Le mulţumim că ni i-au dat gratis, dar aşa mi se şi pare normal … Am primit 100 brăduţi, 50 frasini (cred că atâţia au fost) că aşa cerusem iniţial, şi nu ştiu cine le-a spus că suntem o ceată întreagă de săpători că ne-au mai dat şi nişte molizi (50 sau 100 la număr).

Avem o tentativă eşuată de a urca spre Creasta Cocoşului direct din Cavnic, aşa că ne întoarcem şi mergem prin Baia Sprie – E.M. Şuior, traseu pe care Cosmin l-a făcut pentru prima oară şi a fost foarte încântat. O să-l facem şi în cel mai frumos mod posibil, pe două roţi, cât de curând!
În “Poiana Boului” abandonăm maşinile, luăm cele necesare de-a umăru şi ne îndreptăm spre Creasta Cocoşului în căutarea unui loc care să-i primească pe ăia mici.

(Foto: Cosmin)

Primul loc, o încercare experimentală şi renunţăm, că-i prea mare iarba, la fel, primul hârleţ rupt. Cineva (nu dăm nume:D) vroia să meargă acasă înainte să începem!

(Foto: Cristina)

Da, sunt mici! Asta i-a surprins pe unii destul de tare, un motiv bun pe seama căruia să ne amuzăm toată ziua.

În cele din urmă ne hotărâm asupra unui loc şi începem treaba, dar nu după mult timp, parcă ne e foame, şi ne oprim să alimentăm. O pauză de 10 minute după masă şi
începe activitatea, nimeni nu stă. Cedează “nervos” şi o sapă, se pare că voinţa de a merge acasă înainte de timp, e mare!

(Foto: Cristina)

Terminăm treaba, strângem uneltele şi, deşii unii băteau a retragere, cei mai mulţi doreau să dăm o tură până sus pe Creasta Cocoşului. Până la urmă au fost toţi de acord şi am plecat, doar scopul ăsta era, o ieşire între prieteni în care să ne distrăm şi să facem şi ceva util.

Urcăm obosiţi (sau nu eram?) ultima bucată din traseu.

Câte o pauză e binevenită!

Ajunşi sus ne bucurăm de frumuseţea peisajului, frumuseţe pe care nu o împărtăşesc cu voi. Vreţi să vedeţi, mergeţi! :D

Sus pe creastă, o poză de grup din care lipseşte, evident, fotograful.

(Foto: Cosmin)

Coborâm şi facem o oprire la izvor, unde unii alimentează, iar eu mă “bat” de pământ să pozez o luşcuţă, eşec.

Ne îndepărtăm, aruncăm o ultimă privire peste umăr …

Cu un pas în “Poiana Boului”, aruncăm o ultimă privire spre apus

Felicitări tuturor. Deşii a fost o acţiune de “azi pe mâine”, scopul a fost atins, n-a rămas nici un puiet fără “casă”. Cât timp o să colindăm vara asta pe biciclete o să căutăm un loc mai bun, că acuma am cam împădurit pădurea :) La toamnă o să ne organizăm din timp, o să anunţăm mai repede, ne luăm şi uneltele potrivite şi o să fim mai mulţi.

Lasăm cartea şi săpăm gropi!

Fiindcă nu o să respirăm în viitor ecuaţii bipătrate şi nici comentariul la “Ion” nu o să ne ajute prea mult în condiţiile în care aerul e tot mai poluat, elevii C.N. Gheorghe Şincai vor lăsa mâine cărţile închise şi vor pleca la Mogoşa pentru o acţiune de împădurire. Nu toţi, vor fi doar câte 2 doritori (că unii chiar vor să participe) sau norocoşi (cei care merg doar să scape de ore) din fiecare clasă. Nu o să fim singuri, o să fie şi ploaia cu noi, dar asta e o piedică nesemnificativă pentru cei care chiar vor să se implice.
Răsplata ne va fi oferit de natură de-a lungul anilor, că s-ar putea să fim răsplătiţi şi de profesorii ce se ocupă de organizare, asta intră deja la “scopuri” pentru unii. :D

Ne vedem mâine, echipaţi cu pelerine şi cazmale.