Medicii şi medicina

Parcă nu prea au legătura, cel puţin în România.
Mă duc la doctorul de familie, că-s bolnav nu că mi-e dor de ea. Mă consultă, am gâtul “urât” şi tuşesc ca măgarul. Îmi dă antibiotice, nimic de supt pentru gât.

După o săptămână tot tuşesc, mă duc iar. Îmi dă “aerius”, de alergie. Dacă n-a reuşit să mă vindece cu antibiotice, sigur tuşesc pe bază alergică, eu care nu am avut treabă cu alergiile niciodată. Fie, le iau …
Mă duc şi a 3-a oară la doctor, că tuşesc chiar mai rău ca prima dată. Se enervează, că ce mă tot duc pentru toată tusa. Îmi dă alt medicament de alergie, că “aeriusul” nu şi-a făcut efectul. Hai pa. M-am dus la farmacie şi am cerut ceva de tusă.

O întâmplare mult mai stranie şi gravă. O nefericită biciclistă din nefericitul oraş-capitală Bucureşti, ajunge sub roţile unui autobuz. Medicii de pe ambulanţă zic că are fractură de bazin, ăia de la urgenţă că are ceva la rotulă. O operează şi zic că n-a avut nimic la rotulă, ci femurul fisurat şi ceva muşchi rupt. O ţin 5 zile în spital şi apoi o trimit acasă. După 3 zile merge la control şi o internează să o opereze, are fractură de bazin. Incompetenţii au ţinut-o 5 zile sub nasul lor şi nu au fost în stare să vadă că are bazinul fracturat.
Dar amărâţii, n-au salarii, n-au condiţii, abia trăiesc de pe o zi pe alta din “micile antenţii”. Da` cine-i pune să facă 8 ani de facultate, 4 ani de practică ca apoi să-şi plângă de milă, când ştiu că în frumoasa noastră Românie nu au nici un viitor în acest domeniu ?!

Greva lu` peşte …

Vă spuneam aici cât de penibil se pregătesc profesorii pentru grevă. Următoarea zi, ceea ce am zis eu s-a confirmat. O profesoară vine şi ne zice că s-a făcut iar şedinţă şi că unii ziceau că ei nu fac grevă deoarece fac alţii şi pentru ei.
În fine, unii s-au hotărât, alţii nu. A venit greva. Cum s-au manifestat profesorii ? Penibil!
Adică mergeau câte o mână de oameni în faţa ministerului să protesteze şi să ceară să stea faţă-n faţă cu ministrul. Jalnic! Când toţi profesorii (teoretic) sunt în grevă, trebuiau să fie câteva mii în faţa ministerului.
Dar deh, s-au dus câţiva şi restu au pierdut vremea prin faţa televizoarele sau au fost pe la şcoli/licee.

Probabil s-au săturat de stat faţă-n faţă cu ministru` şi azi au tras repede o şedinţă în care au hotărât că greva se suspendă. Au lipit un afiş pe uşă şi au început orele. Dar ce ore?! Că elevii erau acasă, fără nici o grijă.
Aşa se face că mă duc azi pentru ora de limba română la liceu (doar o oră făceam) şi aflu că mai am de stat la încă 3 ore! Ei da, vezi să nu …
Ce au rezolvat cu greva asta? Nimic. Se pare că în 2 zile s-au împăcat cu gândul că vor avea -25% din salarii.

Ne merităm soarta!

Îmbătrânit înainte de timp

Creierul din dotare, că despre el e vorba.
Am ajuns la concluzia asta în urma unui test făcut pe net care cică îţi arată vârsta creierului tău, care ar trebui să fie egală cu vârsta ta.
Aici e testul.
1. Dai click pe start.
2. Aştepţi numărătoarea inversă: 3,2,1
3. Memorezi poziţia numerelor pe ecran
4. Trebuie să dai click în cercuri în ordinea crescătoare a numerelor pe care le-ai văzut (numere vor dispărea)
Testul se repetă de 10 ori.

Cu creierul obosit, singura concluzie pe care o pot trage e că m-am zbătut prea tare la şcoală, într-un sistem defect, să nu-i zic altfel.

Românu-i protestantul model!

Te uiţi la greci. Se bat, se omoară între ei, îşi distrug proprietăţile. Mai sunt şi alte exemple…
Da românu` nostru e om civilizat dom`le. El merge la protest nu să spargă capete. Merge să danseze, să cânte, aproape că au făcut o sărbătoare dintr-un miting.
Dacă au vrut să bată recordul la “Dansul Pinguinului” ar trebui informaţi că a luat de mult sfârşit campania Radio Zu care premia (parcă .. ) cel mai mare dans al pinguinului.

Apoi urcă pe scenă Cerebel (nu ştiu de ce-i zice aşa, că din câte am văzut are probleme cu echilibru — picioru în gips) să le cânte oamenilor că n-au noroc. Norocul ăsta şi l-au făcut cu mâna lor.
Cred că erau bune alte cântece, alte mesaje, dar unele “conserve” se deschid mai greu şi probabil mesajul nu intra în capul multora.

1. Cântat de mult, fără prea mare efect, totuşi ar trebui încercat în continuare.
Deşteaptă-te, române!

2. Altă piesă apărută la 20 de ani de când …
Noi vrem respect – Paraziţii

3. Promisiuniile politicienilor sunt …
Apă de ploaie – Vescan

4. Ceva cu un iz de patriotism
Pentru Patrie luptăm – Brio

Da după ce am văzut cum stă treaba cu solidaritatea nu m-ar mira să fii apărut şi ceva mici, grătare pe la mitingu ăsta.