Am întâlnit săptămâna aceasta două situaţiuni care, pentru vremurile pe care le trăim, sunt complet ieşite din comun. Dovezi că încă mai există bunul simţ.
Prima întâmplare, la farmacie. Un domn bine îmbrăcat, stătea puţin mai retras, parcă aştepta ceva, nu părea să stea la rând la ghişeu. După puţină vreme, la ghişeul respectiv se pune un bătrânel, îşi face cumpărăturile şi dă să plece, moment în care domnul care aştepta retras, se duce şi el la ghişeu, iar bătrânelul se întoarce din drum şi îşi cere scuze acelui domn că s-a băgat în faţa lui la rând. Omul respectiv aştepta să-i fie preparat un medicament, nu stătea la rând. Farmacista şi respectivul trag concluzia “Mai rar asemenea oameni, dar se pare că mai există. Păcat că-s pe ducă!”
Dacă bătrânul respectiv mai are puţin şi trece în rândul celor drepţi, am găsit bunul simţ şi la unii mai tineri.
Mulţi n-au auzit de “orele de odihnă la bloc” (14:00 – 17:00), unii sparg gresia la orele 23, alţii aruncă mobila pe geam, duminică dimineaţa ş.a.m.d. O dată cu primăvara, parcă vine şi sezonul “renovărilor”. Şi anul acesta suntem printre cei privilegiaţi, avem vecini noi, care evident, renovează. Spre deosebire de cei amintiţi mai sus, astăzi bate la uşă un tip de vreo 20 de ani, care-mi spune că e vecinul de la 3 şi îşi cere scuze că astăzi o să facă gălăgie, dar are de schimbat uşi şi alte cele.
Nu credeam că o să văd aşa ceva în România, locul unde “Mulţumesc” şi “Îmi cer scuze” fac parte doar din vocabularul celor “fraieri” care sunt foarte puţini la număr.