Am mai bifat un traseu extraordinar.
Baia Mare – Pasul Gutâi – Mara – Baraj Runcu – Cheile Tătarului – Pleşca – Izvoarele – Firiza – Baia Mare

Track GPS: aici
Un traseu care a măsurat 90 de km, dar care a meritat. O frumuseţe în care ţi-ai tot scălda ochii. Nici cuvintele şi nici pozele nu reuşesc să ilustreze această tură, dar am să încerc o “schiţă”.

Vineri seara tura se dădea amânată, coechipierul primind ceva treabă pentru sâmbătă.
M-am trezit sâmbătă dimineaţa, afară un soare superb. Intru pe net iar pe la ora 8 îmi spune unchiumio să plecăm pe traseu. Zis şi făcut!

Am pornit la ora 9:00. Traseul a început cu partea urâtă a turei. Baia Mare – Baia Sprie.
Aglomeraţie, maşini, fum.
În cele din urmă ajungem la baza urcării în Pasul Gutâi.

Începem urcarea, nu ne grăbim. Sus la Hanul Pintea servim o ciocolată caldă şi o cafea, mai alimentăm şi cu câte o banană şi un baton de ciocolată. Conştient că o să fie frig pe cei 11 km de coborâre, iau pe mine geaca de vânt şi ies. Nici nu m-am urcat pe bicicletă şi mi-e frig. Coborâm câteva sute de metri şi oprim să aruncăm o privire spre Masivul Gutâi.
Suntem încântaţi de frumuseţea norilor de pe cer.

Cu ocazia asta mai trag pe mine un hanorac. Oricum mi-au clănţănit dinţii în gură până jos.

Frumoasă coborârea spre Mara, dar parcă nu e aşa frumos ca pe partea cealaltă. Regizăm şi nişte poze pe coborâre.

Ajungem în Mara, facem o poză de grup (format din 2 biciclişti!) şi ne aşezăm la o cârciumă să alimentăm. Acolo dăm de un fost biciclist (din spusele lui) foarte povestitor.

Lăsăm satul în spate şi începem să înghiţim, încet, din cei 7 km ce ne despart de Barajul Runcu. Nu ne grăbim, oprim şi facem poze, nu avem limită de timp. Destinaţia e drumul!

Oprim într-o poieniţă frumoasă cu aluni şi vedere spre Gutâiul Mare şi Creasta Cocoşului.
Mai pedalăm puţin şi oprim iar pentru a fotografia Valea Marei. Din poză în poză ajungem şi la sfârşitul drumului betonat.

În sfârşit ajungem la primul obiectiv: Barajul Runcu. O structură impresionantă.

Apar şi veştile proaste. Bateriile aparatului mă lasă baltă când pozam mai bine. Cele de schimb sunt descărcate, am uitat să le încarc. Sunt înştiinţat că ce e mai frumos de abia acum urmează — Pleşca. În plus, altă veste proastă. Avem de urcat 2,5 km de serpentine să ajungem deasupra barajului. Îmi venea să iau bicicleta în spate şi să urc pe baraj căci mă dureau picioarele din cauza şeii care era prea jos (de asta îmi dau seama abia după încă 15-20 km când sunt terminat).

Vale ce urmează să fie inundată.

Priveliştea e superbă! Se văd şi Cheile Tătarului. Oprim la izvor să realimentăm.
E frumos, suntem super-încântaţi de tot ce ne înconjoară. De prospeţimea aerului, de foşnetul vântului, de susurul apei, dar suntem treziţi la realitate de un TIR plin cu lemne ce trece pe lângă noi.

Mai pedalăm puţin de la izvor şi oprim iar. Nu poţi să nu opreşti când vezi aşa frumuseţi! (defapt poţi, au trecut înainte 2 motorizaţi ca vântu pe acolo, au rămas cu NIMIC).
Admir poieniţa de jos cu “firele” de apă ce o străbat şi apoi se bat de pereţii cheilor.
Un puternic miros de “lămâie” îmi invadează nările. Aflu că stau pe o tufă de cimbrişor de câmp!

Sunt nişte locuri atât de frumoase şi de liniştite încât nu ai mai vrea să pleci! Zici “haide mai încet că ajungem imediat la asfalt şi e gata distracţia “.

Ajungem la Pleşca la cabane unde aflăm de la oameni că la baraj se lucrează (nu era activitate fiind sărbătoare). Nişte jumătăţi de câini, căţei adică, ne conduc mai departe lătrând mult după noi.

Avem parte de o coborâre de 2 km şi o luăm la stânga. Frumos! Coborâm în continuare.
Oprim şi facem poze la nişte văcuţe.

Mai coborâm puţin şi vedem deja utilaje. Nu e drumul corect!!! Mai aveam puţin şi eram înapoi la baraj …
Revenim pe drumul corect, suntem aproape de staţiunea Izvoarele. La ultima cabană ne întâmpină nişte câini fioroşi, ne oprim tocmai unde era nămol.
Scăpăm cu greu de ei chiar şi după ce apare proprietarul. Urcăm mai departe, deja eram epuizat şi mă luminez … să ridic şaua! Zis şi făcut. Deja e altă viaţă!

Ieşim la asfalt şi ne bucurăm de cei 9 km de coborât din Staţiunea Izvoarele.

Mă bucur că pe traseu am întâlnit şi alţi pasionaţi pe 2 roţi.
Când urcam Gutinul: 5 rutieri coboreau, ne-am salutat respectuos. Apoi ne depăşeşte în viteză un rutier ce urca şi el.
În apropiere de Mara la izvor ne întâlnim cu 2 MTB-işti.
Pe coborârea de la Izvoarele întâlnim 3 MTB-işti ce urcau. Salutăm şi mă bucur să recunosc printre ei pe Dan, coleg de pedală la Preluca MTB Maraton.
În jurul cabanei Firiza alţi 3 MTB-işti. La fel salutăm şi am bucuria să revăd un alt partener de pedală de la Preluca, fratele lui Dan.

Mai multe poze găsiţi aici