E clar cea de Chimie! Şi asta nu o zic doar din punctul meu de vedere. Mulţi sunt plictisiţi la maxim în ora respectivă.
Cum mi-am dat seama? M-am uitat în/la bănci. Mai scrie lumea în bancă şi la alte ore, dar ca în laboratorul de chimie …
De la poezii, citate, desene, cuvinte “goale”, până la lista “must die” cu numele profesorilor. În acest sens profesoara de geografie adună cele mai multe gânduri negre.
Trei zile cu Trek 4300 şi azi am făcut a 3-a tură. Baia Mare – Chiuzbaia Groape – Limpedea – Baia Mare.
Mâine pauză, recuperare, că de 1 Mai vine prima tură lungă şi adevărată 
Probabil ar fi asta:
sau asta:
Totuşi, am cea mai bună bicicletă, prin simplu fapt că e reală
Azi a venit, azi a şi început munca. O tură de “test” la Groşi.
Inaugurarea o să fie pe un traseu adevărat, de 1 mai.
Chiar nu-i înţeleg pe unii.
De ce simt nevoia să-şi împărtăşească “off-urile” cu toată lista de “prieteni”, să arate tuturor cât de tare li s-a acrit de viaţa care o duc?
Apar “onlain” şi afişează statusuri care mai de care, eventual şi ceva înjurături, să reflecte cât mai bine starea lor (eventual ceva dramatism în plus) de la acel moment.
Dacă intrii pe ei, îţi răspund scurt, în “doi peri” şi de regulă n-au chef de glume, dar îţi şi spun asta. În viaţa asta virtuală, cum ziceam, sunt mai supăraţi decât în cea din spatele monitorului.
De cele mai multe ori, statusurile de genu` ne spun că respectivul/a nu vrea să vorbească cu nimeni. Atunci ce mai caută pe messenger?
Mi-e lehamite de ăştia. Noroc că am doar 70 de ID-uri în listă, nu văd prea des oameni supăraţi pe viaţa din offline manifestându-se în online.
Câteva sfaturi/terapii
sau
să aveţi unde bocii, iar în cel mai rău caz …
Pe principiu mai bine mai târziu decât niciodată, o să vă povestesc cum a decurs chestia de sâmbătă.
La ora 9:00 am trecut pe la bunici să iau şi eu un hârleţ/cazma ca să am cu ce săpa după petrol, iar 10 minute mai târziu a venit Cosmin şi m-a luat cu maşina. Dacă aţi trecut la ora aia pe V. Alecsandri, sigur eram singurul cu hârleţu la plimbare. 
Trecem pe la piaţă şi apoi plecăm la Ocolul Silvic din Cavnic să luăm puieţii. Le mulţumim că ni i-au dat gratis, dar aşa mi se şi pare normal … Am primit 100 brăduţi, 50 frasini (cred că atâţia au fost) că aşa cerusem iniţial, şi nu ştiu cine le-a spus că suntem o ceată întreagă de săpători că ne-au mai dat şi nişte molizi (50 sau 100 la număr).
Avem o tentativă eşuată de a urca spre Creasta Cocoşului direct din Cavnic, aşa că ne întoarcem şi mergem prin Baia Sprie – E.M. Şuior, traseu pe care Cosmin l-a făcut pentru prima oară şi a fost foarte încântat. O să-l facem şi în cel mai frumos mod posibil, pe două roţi, cât de curând!
În “Poiana Boului” abandonăm maşinile, luăm cele necesare de-a umăru şi ne îndreptăm spre Creasta Cocoşului în căutarea unui loc care să-i primească pe ăia mici.
(Foto: Cosmin)
Primul loc, o încercare experimentală şi renunţăm, că-i prea mare iarba, la fel, primul hârleţ rupt. Cineva (nu dăm nume:D) vroia să meargă acasă înainte să începem!
(Foto: Cristina)
Da, sunt mici! Asta i-a surprins pe unii destul de tare, un motiv bun pe seama căruia să ne amuzăm toată ziua.
În cele din urmă ne hotărâm asupra unui loc şi începem treaba, dar nu după mult timp, parcă ne e foame, şi ne oprim să alimentăm. O pauză de 10 minute după masă şi
începe activitatea, nimeni nu stă. Cedează “nervos” şi o sapă, se pare că voinţa de a merge acasă înainte de timp, e mare!
(Foto: Cristina)
Terminăm treaba, strângem uneltele şi, deşii unii băteau a retragere, cei mai mulţi doreau să dăm o tură până sus pe Creasta Cocoşului. Până la urmă au fost toţi de acord şi am plecat, doar scopul ăsta era, o ieşire între prieteni în care să ne distrăm şi să facem şi ceva util.
Urcăm obosiţi (sau nu eram?) ultima bucată din traseu.
Câte o pauză e binevenită!
Ajunşi sus ne bucurăm de frumuseţea peisajului, frumuseţe pe care nu o împărtăşesc cu voi. Vreţi să vedeţi, mergeţi!
Sus pe creastă, o poză de grup din care lipseşte, evident, fotograful.
(Foto: Cosmin)
Coborâm şi facem o oprire la izvor, unde unii alimentează, iar eu mă “bat” de pământ să pozez o luşcuţă, eşec.
Ne îndepărtăm, aruncăm o ultimă privire peste umăr …
Cu un pas în “Poiana Boului”, aruncăm o ultimă privire spre apus
Felicitări tuturor. Deşii a fost o acţiune de “azi pe mâine”, scopul a fost atins, n-a rămas nici un puiet fără “casă”. Cât timp o să colindăm vara asta pe biciclete o să căutăm un loc mai bun, că acuma am cam împădurit pădurea La toamnă o să ne organizăm din timp, o să anunţăm mai repede, ne luăm şi uneltele potrivite şi o să fim mai mulţi.