Oamenii anormali sunt cei care încă mai citesc o carte, cei care zâmbesc şi care spun un “te rog frumos” sau un simplu “mulţumesc”, ceea ce contează foarte mult. Anormali sunt cei cu bun-simţ, cei care ştiu să se poarte politicos. Cei care sunt în stare să poarte o conversaţie şi să folosească o exprimare corectă, sau în cazul mesajelor scrise să fie redactate cât mai corect din punct de vedere gramatical. Eşti ciudat, să nu zic fraier, dacă deschizi o uşă şi laşi pe cineva să intre primul, dacă ridici un obiect scăpat pe jos şi îl înmânezi “posesorului”. La fel de anormal eşti dacă porţi un costum elegant, într-o zi obijnuită. Eşti un “demodat” dacă asculţi muzică clasică, la fel de demodat eşti şi dacă spui cuiva “Haide la o piesă de teatru!”.
Şi nu! Nu am greşit. Aţi citit bine, am scris despre oameni anormali! Şi dacă te regăseşti în rândurile de mai sus, atunci eşti anormal şi ai tot respectul meu!
De ce anormal? Pentru că în ziua de azi, normal înseamnă să fii şmecher, să te îmbrânceşti cu lumea pe lângă care treci, să faci miştouri ieftine, să te porţi necuviincios. Normal eşti dacă nu ai auzit de “cei 7 ani de acasă”, dacă eşti un needucat, un semidoct, un agramat. Dacă eşti la curent cu toate certurile de pe 0TV, dacă ai ultimul album al lui Guţă, dacă pe chaturi foloseşti o limbă Română mutilată, dacă ai un cont de hi5 cu poze de piţipoancă, atunci te încadrezi în standardele normalităţii din zilele noastre.
Şi sunt multe, mult prea multe aspecte ale normalităţii, pe care nu le-am prezentat.
Acestea fiind spuse, vă provoc să fiţi cât mai anormali cu putinţă!
Pingback: » Emisiuni TV
Pingback: Nu credeam că o să văd aşa ceva … |
Pingback: Lecturi Urbane: De ce !? |